Despre diferitele fețe ale dragostei

      Dragostea e o temă predilectă în literatură și în cinematografie, însă ca subiect propriu-zis al studiului, puțini se aventurează s-o abordeze. E dificil să identifici, să cataloghezi și să ierarhizezi sentimente atât de variate și de subiective. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie încercat. Demersul nu e deloc lipsit de utilitate practică!

        Suntem, unii dintre noi, atât de mult prinși în căutarea unor reguli care să ne definească existența încât, atunci când ne lovește iubirea, fie ea doar o pasiune trecătoare sau o dragoste așezată, ne face să ne pierdem reperele. Incompatibilitatea dintre nevoia noastră de structură și ordine și manifestarea spasmodică și intempestivă a iubirii ne aduce într-o stare de durere intransigentă, în care rațiunea este absorbită de simțire.

     O, dar nu, dragostea nu e liniară, nu e monotonă și nici măcar nu e continuă. Nu plecăm de la a ști puțin despre ea urmând ca, după fiecare experiență, să ne îmbogățim sufletește cu ceva în plus. Cel puțin nu tuturor ni se întâmplă asta! Pentru unii dragostea e încă de la început o explozie ce le pustiește sufletul, nelăsând loc pentru nimic ce ar putea aduce în plus experiența.

        Pentru alții iubirea e doar o gâdilitură, o luminiță stranie dar nesupărătoare ce pâlpâie din când în când în suflet. Nu se lasă ghidați de ea și chiar de-ar dori nu ar vedea nimic din cauza prea multor umbre.

       Pentru cei mai mulți însă iubirea e sinuoasă,  e o loterie pe care bucată a funcției te găsești atunci când începi să iubești, totul e între -1 și 1 dar adesea nu înțelegem asta, când ne e bine vrem să credem că iubirea e nemărginită iar când suferim suntem convinși că durerea noastră este și va rămâne la minus infinit.

       Mă regăsesc în „Geometry of love”, viziunea lui Jean Michel Jarre despre iubire, în special în melodia care deschide albumul, „Pleasure principle”. Pentru că așa am simțit și eu prima oară iubirea, ca o pâlpâire, un sunet discret, o emoție, nimic periculos, nimic copleșitor. Ecoul strident al primelor lacrimi de iubire a fost însă devastator…

        Despre diferitele tipuri de dragoste scrie și Isabel Allende în volumul cu același nume: Dragoste. Nu am obiceiul să cumpăr „cărți la modă”, însă nu am putut rezista impulsului de a o avea atunci când am văzut-o frumos expusă și promovată în vitrina unei librării de pe Magheru. Am citit-o reținut, doar câteva pagini pe zi, dintr-o teamă inconștientă de a nu deveni prea sentimentală. Dimpotrivă, efectul a fost unul neașteptat: m-am reîndrăgostit de literatură, de cititul de povești, de vise și sentimente palpitânde.

      Cartea este formată din 9 capitole plus o introducere, fiecare capitol prezentând viziunea autoarei (exemplificată cu aspecte din viața personală a acesteia) despre prima iubire, gelozie, dragostea la maturitate și altele. Exceptând prima parte a fiecărui capitol, Isabel Allende nu expune idei concrete despre subiectele ce reprezintă titluri de capitole, însă folosește fragmente din diferite cărți de-ale sale pentru a pune în valoare ideea fundamentală.

        Citatele sunt alese astfel încât să nu existe dependență de contextul cărții de unde au fost preluate, însă atunci când am dat de un citat din „Fiica norocului”, singura carte a lui Isabel Allende pe care o citisem până atunci, ceva s-a deșteptat în mine. Am înțeles că acest univers structurat al iubirii pe care îl construise cu măiestrie în „Dragoste” nu era altceva decât o hartă pentru înțelegerea și alinierea bătăilor propriei inimi la inimile pline de iubire ale personajelor atât de frumos construite în cărțile sale.

        Prin aceste personaje am retrăit feluri de iubiri demult uitate, am cunoscut, prin empatie, o trăire a unor emoții pentru care nu voi mai fi niciodată pregătită și am anticipat, totodată, iubirea ce urmează să-mi însoțească existența. Și încă mai am de citit!!!

     Recomand citirea acestei cărți tuturor celor care apreciază povești nesiropoase de iubire, dar pe alocuri zdrobitoare, presărate cu umor și povestite cu tâlc. Iar daca aș avea din nou 6 ani și m-ar întreba cineva „ce vrei să te faci când vei fi mare” aș răspunde fără echivoc „Isabel Allende”!

Despre dragoste...

Nu mai urmăresc de mult timp emisiunea lui Dan C. Mihailescu de la ProTv, însă azi am prins-o din zbor, iar cartea pe care a prezentat-o m-a umplut de o nostalgica bucurie: Stendhal-"Despre dragoste".

Am aflat de existența acestei cărți prin liceu, când studiam "Roșu și negru", iar profesoara de limba română ne-a spus, în treacăt, că Stendhal a scris și un set de "referate despre iubire". Am fost foarte intrigata de acest lucru(eram la vârsta la care aveam nevoie de răspunsuri!) și de aceea am căutat îndelung volumul însă...l-am găsit într-un singur exemplar, la sala de lectura a Bibliotecii Municipale Roman.

Până atunci doar împrumutasem cărți pentru acasă, credeam că sala de lectură e doar pentru dicționare și lucrări rare. Neștiind „protocolul” m-am așezat timid într-o bancă din modesta sala de lectura și am savurat cu o infinită bucurie rândurile scrise de Stendhal, ca pe cea mai îndelung așteptată hrană spirituală posibilă. Această primă experiență m-a făcut să capăt curaj ceva mai târziu, prin clasa a XI-a, să explorez cu tenacitate și să frecventez cu regularitate sala de lectură a Bibliotecii Universitare din Iași.

Revenind însă la experiența sălii de lectură din Roman, îmi amintesc că au fost unele ocazii în care toate locurile erau ocupate, dar așteptam cu determinare în hol, în picioare, uneori mai mult de o oră, în speranța că se va elibera un loc.

Citeam într-un ritm alert care însă atunci mi se părea greoi, căci mă căzneam să notez de fiecare dată când găseam un paragraf care îmi părea revelator, până când am constatat că, în ritmul acela, voi ajunge să copiez întreaga carte.

Cu greu am reușit să mă conving să mă bucur pur și simplu de lectură, dar când am reușit în sfârșit acest lucru, iar cartea fusese parcursă cam până la jumătate, sala de lectură a intrat în reparații generale „pe termen nedeterminat”.

Nu-mi amintesc prea bine care a fost motivul concret al închiderii sălii de lectură, cert este ca am fost despărțită ireversibil de singura mea sursă de răspunsuri pentru problema mea fundamentală la acea vreme: dragostea.

Zadarnic am căutat cartea prin librării și anticariate, am vrut să o împrumut de la cunoscuți, dar nimeni nu auzise de ea. Cu toții îmi vorbeau de „Mănăstirea din Parma” dacă pomeneam de Stendhal, nici vorba de vreun eseu despre dragoste. Frustrarea a atins cote alarmante, dar am descoperit filosofia, iar Nietzsche a fost o bună distragere de la subiectul care mă preocupa cel mai mult.

Deseori m-am gândit la această carte, imaginându-mi ce informații excepționale ar putea conține acea a doua jumătate care îmi rămăsese de citit, bucurându-mă că există, chiar dacă nu am eu acces la ea. Cumva am știut, am sperat, am avut încredere că, în timp, o voi regăsi într-un moment total neașteptat într-un anticariat, la o tarabă sau o voi zări întâmplător în biblioteca unui cunoscut.

Nu vreau să fac o odă acestei cărți, însă cred cu tărie că ar trebui să devină lectură obligatorie la școală. Chiar dacă perspectivele prezentate în carte se raportează la o societate pe care tinerii de azi nu și-o pot imagina și în care, cu siguranță nu se regăsesc, citirea acestei cărți ar produce un seism pozitiv în viețile lor.

Cel mai bun lucru pe care mi l-a adus în viață această carte a fost eliberarea de sentimentul damnării. Iubirea era pentru mine la acea vârstă o iluzie amară, un rău de care nu te puteai feri, ceva total incompatibil cu fericirea. Simplul fapt că și alți oameni și-au pus problema suferinței din dragoste, a tipurilor diferite de iubire și a modurilor diferite de a iubi m-a făcut să realizez că toată lumea trece prin dezamăgirea din dragoste mai devreme sau mai târziu, că e o etapă și că nu e, în niciun caz, sfârșitul lumii.

Această carte a reușit cel mai dificil și mai prețios lucru din lume: mi-a redat speranța atunci când părea pierdută definitiv! De aceea o recomand cu căldură, ca un punct de plecare pentru introspecție și o discuție cu sine despre dragoste…

Acum descopăr că a fost reeditată, așa că mă voi putea bucura în sfârșit de acest volum în integralitatea lui!

http://www.elefant.ro/carti/publicistica-eseuri/despre-dragoste-216161.html